Acupunctura ca tratament în enurezisul nocturn

Dr. Vasilescu Ioana Olga, medic medicină generală, competenţa acupunctură

 

Enurezisul nocturn sau udarea patului se referă la inabilitatea copilului de peste 5 ani de a-şi controla urinarea în timpul somnului. Aceasta este o problemă foarte des întâlnită în rândul copiilor.

Enurezisul poate fi primar (copilul nu şi-a putut controla niciodată urinarea în timpul somnului) sau secundar (urinare în pat după cel puţin 6 luni de lipsă a acestei probleme).

Cauzele enurezisului pot fi psihologice, organice sau ambele. Atitudunea terapeutică vizează identificarea cauzei enurezisului şi corectarea ei.

Foarte multe studii evidenţiază componenta psihologică ca fiind foarte importantă în această afecţiune: conflicte în familie, un părinte prea autoritar, situaţii stresante pentru copil, etc. Enurezisul nocturn este numit şi “vezica urinară care plânge”, denumire sugestivă legată de cauza psihologică a enurezisului: simbolic e un fel al copilului de a plânge. Când cauza de bază a enurezisului este psihologică tratamentul corect se face de către psihoterapeut.

Trebuie investigate şi corectate şi problemele fizice şi cele de comportament urinar şi stil de viaţă.

Cauze fizice (organice) ale enurezisului pot fi: o vezică urinară mică, disfuncţii hormonale, apnee în somn, constipaţie cronică, infecţii urinare, diabet zaharat sau insipid, parazitoze, defecte anatomice ale sistemului nervos (de exemplu spina bifida) sau ale aparatului urinar, şi altele.

Dacă problema este de comportament în controlul urinării, acest lucru se poate educa: stimularea copilului să meargă la toaletă înainte de somn, să consume mai puţine lichide seara, există exerciţii care tonifiază vezica urinară şi sfincterele, culcarea copilului înainte să ajungă foarte obosit, etc.

Copilul nu trebuie certat şi învinovăţit pentru udarea patului, părinţii trebuie să înţeleagă că nu face special acest lucru, şi mai degrabă să îl laude pentru nopţile în care nu a udat patul.

Se folosesc uneori în terapie şi alarme de pat umed: nişte dispozitive cu senzor de umezeală care emit sunete la udarea patului pentru a trezi copilul, a-l ajuta să înţeleagă că a udat patul şi că e timpul să se schimbe.

Când cauza enurezisului este o boală, aceasta trebuie tratată după caz: prin schimbarea alimentaţiei, stilului de viaţă, medicamentos, chirurgical sau prin alte terapii adecvate.

Rezultatele clinice, precum şi cercetări diferite de-a lungul anilor au pus în evidenţă eficienţa acupuncturii în tratamentul enurezisului.

În acupunctură există anumite concepte diferite fată de medicina clasică. Acupunctura ia în considerare şi componenta energetică a organismului, există noţiunea de meridiane energetice, de energie a organelor interne. Aparatul uro-genital si sistemul nervos sunt sustinute de energia rinichilor, conform principiilor Medicinii Traditionale Chineze (MTC). De aceea în enurezis se pune accent pe reglarea energiei rinichi-vezică urinară. Daca se constată alte dezechilibre (la nivelul splinei, plămânilor, ficatului sau a altor organe, se echilibrează şi acestea).  Medicul acupunctor poate recomanda, dupa caz, modificari ale stilului de viată: comportament, dietă şi altele.

Dieta sănătoasă, fără prea mult zahar, fără dulciuri în exces, fără prea multe grăsimi şi condimente, fără alimente prea reci sau prea fierbinţi, ajută la echilibrarea copilului.

Faţă de adulţi, copiii sunt în general mai sănătoşi şi se vindecă mai rapid, de aceea şi tratamentul prin acupunctură este mai blând pentru copii, necesită mai puţine puncte şi mai puţine şedinţe decât cel pentru adulţi. Copiii sunt curioşi din fire şi pot considera acupunctura o experienţă interesantă.

În 2013 un studiu făcut de medici egipteni („Eficienţa acupuncturii în tratamentul enurezisului primar persistent” Arab J. Nephrol. Transplant, sept 2013) pe un grup de 50 de copii cu enurezis trataţi prin acupunctură, a arătat că după jumătate de an 78% dintre copii s-au recuperat complet şi 18% au prezentat ameliorări. După un an 92% dintre pacienţi s-au vindecat.

Un alt studiu publicat în octombrie 2016 în Jurnalul de Ştiinţe Medicale şi Dentare: „Enurezisul nocturn la copii-Tratament cu acupunctură” arată eficienţa acupuncturii în cazul unor pacienţi cu enurezis proveniţi de la orfelinat. 13 copii au fost trataţi prin acupunctură, toţi au avut rezultate bune, după o medie de 8 tratamente.

Acupunctura echilibrează copilul fizic şi psihic, poate fi folosită ca unică terapie în anumite cazuri de enurezis, sau asociată cu psihoterapia, medicaţia, sau cu alte terapii necesare.

Acupunctura ca tratament în durerea de genunchi

Acupunctura ca tratament în durerea de genunchi

 Articol scris de Dr. Vasilescu Ioana Olga, medic medicină generală, competenţă acupunctură

 

Durerea de genunchi este un simptom foarte frecvent în populaţie, atât la copii cât şi la adulţi. Academia Americană a Chirurgilor Ortopezi declară anual peste 11 milioane de vizite medicale pentru probleme legate de genunchi. Genunchiul este cea mai des tratată parte a corpului de către ortopezi şi cea mai des examinată de către medicii generalişti.

Fiind cea mai mare articulaţie din corpul uman şi având o structură complexă, genunchiul este destul de vulnerabil la traumatisme, inflamaţii, infecţii, chisturi, tumori şi alte afecţiuni. Excesul ponderal ce suprasolicită articulaţiile şi înaintarea în vârstă (degradarea articulară, osoasă) agravează problemele de la acest nivel.

Cercetări ştiinţifice mai vechi şi mai noi au pus în evidenţă faptul că acupunctura este eficientă în reducerea durerii, inflamaţiei (artritei, osteoartritei) şi rigidităţii genunchiului.

Unul dintre aceste studii (Sun K, Huang XY & Wei FL. (2015), „Studiu clinic asupra tratamentului osteoartritei genunchiului prin acupunctură în punctele Wei”, Jurnalul Medical si Farmaceutic Anhui) a arătat că acupunctura este superioară în scăderea durerii şi creşterea mobilităţii genunchiului pe termen lung în procent de 63,33%, faţă de medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene care au avut o rată de eficienţă de numai 33,33%.

Un alt studiu („Receptorul pentru serotonină 2A/C este implicat în inhibarea durerii prin electroacupunctură pe un model de osteoartrită la şobolan”, Medicina complementară si alternativă bazata pe dovezi vol. 2011) a evidenţiat un mecanism important prin care acupunctura este eficientă în tratamentul osteoartritei: creşterea activităţii receptorului pentru serotonină 5-HT2A/2C, modulând astfel durerea la nivel spinal. Serotonina este un neurotransmiţător cu roluri foarte importante în organism, printre care şi scăderea durerii şi inducerea unei stări de bine la nivel fizic şi psihic.

Acupunctura poate fi folosită în tratamentul diverselor traumatisme ale genunchiului pre, post şi chiar intraoperator (în anestezie). În unele cazuri se poate evita operaţia utilizând acupunctura ca metodă de tratament.

Infecţiile genunchiului trebuie tratate cu antibiotice conform sfatului medicului, acupunctura putând fi folosită ca tratament adjuvant, pentru scăderea inflamaţiei, durerii, creşterea imunităţii, grăbirea vindecarii.

Chisturile şi tumorile genunchiului pot beneficia de tratament prin acupunctură, asociata cu terapii adecvate situaţiei. Acupunctura stimulează circulaţia sângelui şi a limfei, reducând edemele şi alte stagnări.

În concluzie, acupunctura poate fi utilizată ca remediu în numeroase suferinţe ale genunchiului, ca terapie unică sau în asociere cu alte tipuri de tratament.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

 

Acupunctura ca tratament în sciatică

 

Dr. Vasilescu Ioana Olga, medic medicină generală, competenţa acupunctură

Nervul sciatic este cel mai mare nerv din corp ce porneşte din zona lombară a spatelui de la nivelul coloanei vertebrale şi coboară de-a lungul membrelor inferioare până la degete, asigurând senzitivitatea şi mişcarea în toate aceste zone.

Termenul sciatică se referă la simptomele asociate suferinţei nervului sciatic:

-perturbări de senzitivitate de tipul: durere, furnicături, căldură, răceală, amorţeală, senzaţie de greutate, înţepături etc.

-perturbări motorii: incapacitatea de a mişca anumite părţi ale picioarelor, dificultăţi la mers etc.

Nervul sciatic poate fi afectat în diferite porţiuni ale sale, generând semne şi simptome caracteristice fiecărui nivel: la nivelul spatelui, feselor, coapselor, gambelor, tălpilor, degetelor.

Sciatica poate fi produsă de discopatii lombare, hernii de disc, accidente în zona lombară, sacrală sau a membrelor inferioare, spondilolistezis (alunecarea unei vertebre), stenoza canalului medular, tumori ce comprimă nervul sciatic, sechele post-operatorii şi altele.

În funcţie de cauza care produce sciatica atitudinea terapeutică este diferită. Dacă este neapărat necesar cauza sciaticii se corectează chirurgical. Se pot prescrie, după caz, medicamente antiinflamatoare, antialgice, musculorelaxante, sedative, dezavantajele acestora fiind efectele secundare şi faptul că nu pot fi administrate perioade lungi de timp. În sciatică pot fi utile kinetoterapia, fizioterapia, masajul terapeutic, acupunctura, în funcţie de afecţiunile pacientului.

Acupunctura poate fi folosită cu succes chiar şi în cazurile în care alte terapii sunt interzise din cauza riscului de secţionare a măduvei spinării sau a nervilor (spondilolistezis, hernie de disc etc.) , neapărând nici un pericol prin faptul că acupunctura nu deplasează oasele sau articulaţiile.

În afecţiunile ce necesită intervenţie chirurgicală acupunctura este utilă atât pre cât şi post operator, ameliorând simptomele şi grăbind vindecarea.

Folosind acupunctura se obţin rezultate bune în tratamentul sciaticii prin:

-scăderea inflamaţiei

-scăderea durerii

-stimularea circulaţiei locale

-relaxarea musculară

-creşterea mobilităţii

-reducerea stresului, liniştirea minţii

În concluzie, acupunctura este un tratament eficient în sciatică, neinvaziv, fără efecte secundare, care scade durerea, inflamaţia şi grabeşte vindecarea.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Dr. Vasilescu Ioana

Dr. Vasilescu Ioana Olga

Medicină Generală
Competenţa Acupunctură

De-a lungul anilor a acumulat experienţă în acupunctură prin practică
profesională sub îndrumarea dnei Dr. Alice Popescu în cadrul Institutului
Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă “Profesor Dr. Florin
Brătilă” şi apoi, sub îndrumarea dlui Dr. Dacian Hulber, în cadrul clinicii
Sanamed.
Instructor de Qigong şi Wushu sub îndrumarea Maestrului Cezar Culda în cadrul
Federaţiei Române de Arte Marţiale, îmbinând armonios acupunctura cu qigong-ul
şi cu artele  marţiale (taijiquan şi alte stiluri) pentru a se transforma
interior, pentru starea de sanatate şi pentru cei din jur.
În mod tradiţional acupunctorul trebuie să parcurgă un proces de transformare
interioară. Devenind el însuşi cât mai echilibrat îl poate ajuta cât mai
eficient pe pacient.
Acupunctura este o artă medicală ce îşi are originile în China. După unele surse vechimea
acupuncturii este de câteva mii de ani.
Acupunctura aparţine medicinii tradiţionale chineze ce priveşte omul ca un
întreg. Conform gândirii chineze omul are trei comori: spiritul, energia şi
corpul fizic. Când acestea sunt în echilibru, fiinţa umană este sănătoasă.
Există mai multe scrieri clasice pe care se bazează acupunctura şi medicina
tradiţională chineză, numite tratate, Cartea Transformărilor şi Tratatul de
Medicină Internă al Impăratului Galben fiind fundamentale.
Se obţin rezultate bune în tratarea prin acupunctură a afecţiunilor aparatului
respirator (astm, bronşite, dispnee din diverse cauze), circulator (hipertensiune
arterială, hipotensiune arterială, varice, hemoroizi),  digestive
(gastrită, ulcer, hepatită cronică, colecistită, litiaza biliară), urinar
(cistită, calculi renali), reproducător ( infertilitate), în boli
musculo-osteo-articulare (afectiuni ale coloanei vertebrale, mialgii,
osteoporoza, osteofite, artroze, artrite), neurologice (nevralgii) , endocrino-metabolice
(diabet, obezitate) şi în multe alte dezechilibre fizice şi psihice.
Tratamentul prin acupunctura poate fi asociat cu succes cu masajul terapeutic,
kinetoterapia, reflexoterapia, nutriţia, psihoterapia (Gestalt terapia), cu qigong-ul şi cu artele
marţiale, cu homeopatia, terapia florala Bach şi cu alte forme de terapie.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Acupunctura ca tratament în infertilitate

dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, competenţa acupunctură

 

            Infertilitatea este o problemă de sănătate ce afectează un procent îngrijorător de mare din populaţia mondială în epoca în care trăim. Foarte mult timp infertilitatea a fost subiect tabu în societăţile conservatoare, din păcate de cele mai multe ori femeia fiind considerată vinovată şi blamată pentru infertilitatea cuplului. În realitate şi bărbatul poate fi infertil, după unele studii chiar în aproximativ 40-60% din cazuri.

Statistici recente arată că în Romania aproximativ 1 din 6 cupluri este infertil, în Marea Britanie 3,5 milioane de persoane suferă de infertilitate, în SUA 12% din populaţia feminină la vârsta reproducerii este infertilă. În ultimii 50 de ani un procent foarte mare de bărbaţi din întreaga lume a devenit infertil, producerea şi calitatea spermatozoizilor în populaţia masculină la vârsta reproducerii scăzând la jumătate.

Este considerat infertil un cuplu cu viaţă sexuală regulată care nu poate concepe după cel puţin un an de încercări.

Cauzele infertilităţii sunt: vârsta destul de înaintată la care cuplurile în ziua de azi decid să conceapă un copil (mai ales pentru femeie vârsta înaintată scade foarte mult şansa de a procrea), stresul, poluarea, anumite afecţiuni (defecte anatomice, dezechilibre hormonale, boli), probleme psihologice, stil de viaţă nesănătos (fumat, alcool, obezitate, malnutriţie, subponderabilitate, droguri etc.).

Problemele psihologice legate de infertilitate trebuie rezolvate cu ajutorul unui psihoterapeut competent, componenta psihologică fiind foarte importantă în aceste situaţii, uneori fiind chiar cauza principală a infertilităţii: probleme nerezolvate, traume, relaţia de cuplu, frustrări legate de infertilitate, de pierderea unor sarcini, de atitudinea familiei şi a societăţii în legătură cu aceste lucruri, şi altele.

Este necesară identificarea cauzelor infertilităţii şi corectarea lor în măsura în care este posibil.

Cuplurile care nu reuşesc să conceapă natural recurg uneori la proceduri ca fertilizarea in vitro (IVF) şi inseminarea intrauterină (IUI) care la rândul lor pot avea sau nu succes în obţinerea unei sarcini şi în ducerea ei la termen.

În Orient acupunctura este folosită de câteva mii de ani pentru tratarea multor boli şi dezechilibre fizice şi psihice, printre care se află şi infertilitatea feminină şi masculină. Clinic se obţin rezultate foarte bune prin acupunctură practic fără efecte secundare nedorite, deşi nu toate mecanismele de acţiune ale acesteia sunt pe deplin studiate şi înţelese prin metode ştiinţifice moderne.

Studiile medicale au pus în evidenţă mai multe mecanisme prin care acupunctura este utilă în tratarea infertilităţii:

-reglează nivelurile hormonale (axul hipotalamo-hipofizo-gonadal): producerea de GnRH (hormon eliberator al gonadotropinelor) de către hipotalamus, FSH (hormonul foliculo stimulant) şi LH (hormonul luteinizant) de către hipofiză, şi de estrogen şi progesteron de către ovare, respectiv de testosteron de către testicule.

-scade stresul, anxietatea, depresia, durerea, reglează tensiunea arterială, bronhodilataţia şi alte procese din organism prin eliberarea de neurohormoni (neurotransmiţători): endorfine (printre care şi beta-endorfina), enkefaline, serotonină, dopamină, noradrenalină, adrenalină şi altele. Unele dintre aceste substanţe au atât efecte locale cât şi la distanţă de ace, fiind mai potente decât medicamentele opioide (tip morfină) şi neavând efecte secundare (spre deosebire de medicamentele opioide care au efecte secundare nedorite) în scăderea durerii şi în instalarea unei stări de bine fizic şi psihic.

-scade inflamaţia prin reglarea producerii de ACTH de către glanda hipofiză, ce influenţează producerea de cortizol de către glanda suprarenală, cortizolul fiind un antiinflamator corticosteroidian natural foarte eficient.

-susţine ovulaţia, scade simptomele sindromului de ovar polichistic, numărul şi dimensiunea chisturilor ovariene. Este utilă în tratamentul a numeroase afecţiuni ginecologice.

-creşte cantitatea, calitatea spermei (numărul, structura, motilitatea spermatozoizilor). Tratează disfuncţiile erectile şi multe alte boli ce ţin de sexualitatea masculină.

-creste fluxul sanguin şi microcirculaţia atât la nivelul organelor genitale cât şi în intregul organism, favorizând producerea celulelor sexuale, transportul lor, fecundarea, implantarea şi dezvoltarea unei sarcini sănătoase şi viabile.

-creşte rata de succes a fertilizării in vitro şi a inseminării intrauterine

-echilibrează fizic şi psihic întreaga fiinţă, susţinând sexualitatea, concepţia, sarcina, naşterea, recuperarea după naştere, alăptarea şi toate etapele următoare din viaţa noii familii.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro