Acupunctura ca tratament pentru probleme menstruale

 dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Foarte multe femei se confruntă cu probleme menstruale: dureri, crampe abdominale, sângerari abundente menstruale, uneori cu cheaguri, greaţă, vomă, diaree şi alte simptome neplăcute.

În termeni medicali, sindromul dureros ce apare înainte sau în timpul menstruaţiei este numit dismenoree. Dismenoreea poate fi primară (nu este legată de o boală care să o producă) sau secundară ( pe fondul unei boli care o poate produce: endometrioză, fibrom uterin, boala inflamatorie pelvină şi altele).

Este greu de stabilit statistic ce incidenţă au în populaţia feminină la vârstă reproducătoare aceste simptome, deoarece multe femei se jenează să le declare sau le consideră normale în asociere cu menstruaţia.

După unele statistici aproximativ 40 până la 95% dintre femei se confruntă la un moment dat cu dismenoreea, acest lucru ducând la absenteism şcolar sau la serviciu şi la scăderea performanţelor intelectuale şi fizice ale femeii în perioada respectivă.

Primul lucru pe care trebuie să îl înţeleagă femeia cu probleme menstruale este faptul că acestea nu sunt normale şi că pot fi tratate.

Ciclul menstrual este controlat de nivelurile hormonale. Medicina modernă a descoperit că în dismenoreea primară apar contracţii exagerate ale uterului care au legătură cu vascularizaţia acestuia şi cu creşterea nivelului în sânge a anumitor prostaglandine. Tratamentul medical poate include antiinflamatoare, anticoncepţionale orale şi alte remedii, după caz. În dismenoreea secundară se încearcă în primul rând tratarea bolii care o produce.

Tratamentul medical alopat al dismenoreei din păcate nu poate eradica întotdeauna această suferinţă, de aceea multe femei renunţă la a se trata sau caută soluţii alternative. Multe paciente ajung la acupunctură deseori pentru alte afecţiuni şi află cu această ocazie că acupunctura ameliorează şi chiar rezolvă anumite tulburări menstruale.

O cercetare pe un lot de 74 de femei cu dismenoree primară (Armour, 2017, “The role of treatment timing and mode of stimulation in the treatment of primary dysmenorrhea with acupuncture: An exploratory randomised controlled trial”) a ajuns la concluzia că “tratamentul prin acupunctură a redus durata şi intensitatea durerii menstruale după 3 luni de tratament şi rezultatele s-au menţinut la un an după aceea”.

Tot Armour, într-un studiu din 2016, “More than needles: The Importance of Explanations and Self-Care Advice in Treating Primary Dysmenorrhea with Acupuncture” arată pe un lot de femei cu dismenoree primară faptul că la majoritatea a apărut reducerea durerii şi ameliorarea simptomelor în urma tratamentului prin acupunctură care a fost însoţit de o foarte bună comunicare cu pacientele. Studiul lui evidenţiază cât de important este contactul cu pacientul în acupunctură, susţinerea emoţională şi explicarea stilului de viaţă corect.

O analiză asupra a 10 studii efectuate pe 589 de pacienţi (Xu, 2017, “Effects of acupuncture for the treatment of endometriosis-related pain: A systematic review and meta-analysis”) demonstrează eficienţa acupuncturii în scăderea durerii asociate dismenoreei secundare endometriozei, în scăderea nivelului seric de CA-125 (un biomarker ce creşte în anumuite cancere şi în endometrioză), şi, în concluzie, ca tratament alternativ în endometrioză.

Cercetări întreprinse de-a lungul anilor au evidenţiat faptul că acupunctura reglează hormonii, stimulează circulaţia, relaxează musculatura, linişteşte mintea, reglează nivelul sanguin al unor beta-endorfine, prostaglandine, leucotriene, ducând astfel la ameliorarea a numeroase afecţiuni asociate menstruaţiei.

Acupunctura ca tratament în afecţiunile pielii

Dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Afecţiunile pielii sunt foarte variate, ca şi cauzele lor. Dermatologia, ramura medicinii ce se ocupă de aceste afecţiuni, este în continuă dezvoltare, dar din păcate nu au fost găsite încă tratamente care să vindece complet sau să amelioreze satisfăcător anumite boli de piele. Unele tratamente dermatologice sunt scumpe, se întind pe durate lungi de timp şi au multe efecte secundare nedorite. Din aceste motive mulţi pacienţi caută soluţii alternative, cum ar fi acupunctura.

În acupunctură şi medicina tradiţională chineză (baza teoretică a acupuncturii) nu este tratată doar pielea, bolile de piele sunt abordate privind omul ca un întreg, de aceea persoane cu acelaşi diagnostic dermatologic pot fi tratate foarte diferit prin acupunctură.

Medicina modernă a descoperit că pielea şi organele de simţ au aceeaşi origine embrionară la om ca şi sistemul nervos (aceeaşi foiţă embrionară, ectodermul), ceea ce explică de ce problemele psihice se exprimă de multe ori pe piele. In acupunctură se consideră că pielea este ca o supapă de depresurizare pentru multe probleme interne psihice şi fizice şi de aceea se tratează în primul rând cauzele profunde ale bolii, nu pielea, pentru a nu muta problema în altă parte.

Tratamentul prin acupunctură include corectarea stilului de viaţă: mod de gândire (a ne lăsa să cădem în stres, furie, îngrijorare, teamă, tristeţe etc. este distructiv-în acupunctură aceste stări se numesc factori interni ai bolilor ), comportamente greşite, alimentaţie, somn şi altele.

Indicaţiile medicale în acupunctură sunt personalizate, dar în general se ştie că pot provoca sau agrava afecţiunile pielii execesele de alcool, tutun, alimentele prea iuţi sau prea fierbinţi, lactatele, grăsimile, prăjelile, dulciurile rafinate, coloranţii, conservanţii, uneori produsele congelate sau pregătite la microunde în defavoarea celor cât mai proaspete. Sunt indicate alimentele uşor asimilabile, în special legume, cereale, fructe, carne slabă, pe cât posibil fără îngrăşăminte chimice şi fără modificări genetice sau hormonale. Este desigur de bază şi igiena locală.

Multiple studii au evidenţiat eficienţa acupuncturii în numeroase probleme ale pielii: acnee, hiperhidroză (transpiraţie excesivă), urticarie, alergii, eczeme, prurit cronic sau acut, psoriazis, dermatită atopică, cloasmă (melasmă, masca de sarcină), vindecarea rănilor şi altele.

Un studiu foarte interesant, „The brain circuitry mediating antipruritic effects of acupuncture”, Napadow, 2014, a pus în evidenţă prin metode moderne imagistice zonele din creier stimulate prin acupunctură în tratamentul pruritului (senzaţiei de mâncărime) în dermatita atopică (insula, putamen, arii corticale premotorii şi prefrontale), precum şi faptul că tratamentul a fost eficient.

Un alt studiu Ma C., 2015, „Acupuncture as a Treatment Modality in Dermatology: A Systematic Review” a facut o analiză asupra a 24 de studii concluzionând că acupunctura se dovedeşte utilă în tratarea dermatitei, cloasmei, pruritului, urticariei, hiperhidrozei şi elasticităţii faciale.

Un studiu foarte recent, Van den Berg-Wolf M, „Acupuncture and Cutaneous Medicine: Is It Effective?”, 2017, a arătat că acupunctura este promiţătoare în tratamentul senzaţiei de mâncărime, al dermatitei atopice, al durerii din herpesul zoster şi în vindecarea rănilor.

Acupunctura reduce inflamaţia, durerea, reglează eliberarea de mediatori ai reacţiilor alergice şi imune (imunoglobuline (Ig E), interleukine (IL-2, IL-4, IL-10), interferon, bazofile, celule natural killer şi altele), stimulează circulaţia locală (conform British Acupuncture Council, pe baza mai multor studii).

În concluzie acupunctura este un tratament eficient şi fără efecte secundare în multe afecţiuni ale pielii, ce poate fi asociat cu succes tratamentelor dermatologice moderne.

 

Pentru programare acupunctura, telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu

Acupunctura ca tratament în gută

dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Guta este o boală cronică metabolică caracterizată prin depunerea de cristale de acid uric în articulaţii, tendoane şi în alte ţesuturi.

Aproximativ 2% din populaţie suferă de această boală, predominant bărbaţii, iar prevalenţa creşte cu vârsta, astfel în jurul vârstei de 75 de ani  3% dintre femei şi 7% dintre bărbaţi sunt afectaţi, conform unor studii britanice.

Guta este produsă de anumite dezechilibre în metabolismul purinelor, care se găsesc în ţesuturile corpului precum şi în anumite alimente. Produsul final metabolic al purinelor este acidul uric. În gută cantitatea de acid uric în sânge devine prea mare (hiperuricemie), ceea ce face ca peste un anumit nivel acidul uric să precipite sub formă de cristale care se depun în articulaţii, ţesutul subcutanat (tofi gutoşi, noduli) şi în rinchi sub formă de calculi renali (pietre la rinichi). Cristalele de acid uric sunt atacate de sistemul imunitar şi apare o inflamaţie locală de obicei foarte dureroasă. Frecvent este afectat degetul mare de la picior, dar şi alte zone (cot, genunchi, pavilionul urechii, diverse degete de la mâini sau picioare).

Guta a fost în trecut numită şi podagra (termen grecesc ce se referă în special la guta ce afectează degetul mare de la picior, picior dureros ca prins într-o capcană), boala regilor sau boala celor bogaţi (cei ce îşi permiteau să consume cantităţi mari de mâncare şi băutură bună).

Dintre factorii incriminaţi în apariţia gutei putem enumera: aportul excesiv de purine în dietă (alcool, carne roşie, fructe de mare, anumiţi peşti, organe interne de la diferite animale, şi altele), eliminarea insuficientă de acid uric (afecţiuni renale), tratamente şi medicamente moderne (de exemplu unele diuretice), boli (obezitate, hipertensiune arterială şi altele).

Tratamentul gutei vizează evitarea alimentelor bogate în purine incriminate în creşterea acidului uric în sânge, reglarea funcţiei renale dacă este cazul, normalizarea greutăţii corporale pe cât posibil, înlocuirea medicamentelor ce pot provoca sau întreţine guta, tratarea bolilor asociate ce pot agrava această afecţiune, medicaţie pentru gută pe termen lung şi antiinflamatoare în crizele acute.

Din păcate tratamentul medicamentos pentru gută nu vindecă boala şi are efecte adverse destul de serioase, de aceea mulţi pacienţi caută soluţii alternative de tratament, ca de exemplu acupunctura.

De-a lungul timpului s-au făcut mai multe studii asupra eficienţei acupuncturii pentru tratarea gutei

Mecanismele de acţiune ale acupuncturii în tratamentul gutei sunt, conform Consiliului Britanic de Acupunctură:

“-reducerea producţiei de acid uric şi stimularea excreţiei acestuia (Xie 2007)

-refacerea diverselor căi metabolice care sunt perturbate la indivizii cu gută (Wen 2011)

-reducerea inflamaţiei, promovând eliberarea de factori vasculari şi imunomodulatori (Zijlstra 2003; Kavoussi 2007)

-creşterea microcirculaţiei locale (Komori 2009)

-acţionează asupra zonelor din creier cunoscute pentru reducerea senzitivităţii la durere şi stres, ca şi pentru iniţierea relaxării şi dezactivarea “creierului analitic” care este responsabil pentru anxietate şi îngrijorare (Hui 2010, Hui 2009)

-creşte eliberarea de adenozină, care are proprietăţi antinociceptive (Goldman 2010) “

Un articol publicat în Rheumatology (Oxford, 2013, Lee WB, “Acupuncture for gouty arthritis: a concise report of a systematic and meta-analysis approach”) asupra a zece studii controlate randomizate implicând 852 de pacienţi cu artrită gutoasă a arătat că în 6 studii nivelul de acidul uric al pacienţilor trataţi cu acupunctură a scăzut semnificativ faţă de grupul de control, iar 4 studii au evidenţiat o scădere semnificativă a durerii folosind acupunctura. Autorii au concluzionat că acupunctura este o metodă eficientă de tratament ca terapie complementară în artrita gutoasă.

Un alt articol din 2016 (Wei-Wei Lu, “Update on the Clinical Effect of Acupuncture Therapy in Patients with Gouty Arthritis: Systematic Review and Meta-Analysis”) arată rezultatele unei meta-analize pe 28 de studii implicând 2237 pacienţi cu artrită gutoasă: comparativ cu tratamentul medicamentos convenţional, acupunctura a fost mai eficientă în ameliorarea simptomelor după 24 de ore, scăderea acidului uric seric, scăderea durerii şi a ratei de sedimentare a eritrocitelor. Concluzia acestei cercetări este că “acupunctura este o terapie eficientă şi sigură pentru pacienţii cu artrită gutoasă”.

Aceste studii şi multe altele arată că acupunctura este o metodă de tratament utilă, fără efecte secundare nedorite, care poate fi asociată tratamentului de bază în gută, ameliorând durerea, inflamaţia, metabolismul, funcţionarea organelor interne şi starea psihică a pacientului.

Acupunctura ca tratament în migrenă

dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Migrena este un tip de durere de cap ce se manifestă ca atacuri recurente ce durează între 4 şi 72 de ore, durerea fiind de intensitate moderată până la severă.

Migrena poate fi localizată unilateral (durere pe jumătate de cap), poate avea caracter pulsatil şi poate fi produsă sau agravată prin activităţi de rutină. În timpul migrenei poate apărea greaţă sau vomă, sensibilitate la lumină, la unele zgomote, mirosuri. Unele persoane declară că în timpul crizei migrenoase percep sunete sau lumini care nu există în realitate.

Există factori ce pot declanşa sau agrava migrena: menstruaţia, anumite sunete, mirosuri, lumini, alimente (vin roşu, brânzeturi, ciocolată, cafea, alimente cu sulfiţi, nitriţi, şi altele), lipsa somnului, oboseala, alimentaţia dezechilibrată, şi mulţi alţii, în funcţie de particularităţile fiecărui pacient.

În medicina modernă nu se cunoaşte cauza exactă a migrenei şi nici o metodă de vindecare completă a acestei boli. Ipoteze medicale mai noi susţin că migrena ar putea fi produsă de o undă de depolarizare electrică ce traversează creierul. Nu se ştie exact de ce apare această undă. Se pare că există o predispoziţie genetică, după unii un defect al canalelor de calciu din membrana celulară, ionii de calciu pătrunzând în exces în celulă şi ducând printr-un lanţ de reacţii la vasodilataţia dureroasă a vaselor creierului.

Medicamentele administrate în migrenă combat temporar, mai mult sau mai puţin, simptomele neplăcute, dar din păcate au efecte secundare şi nu rezolvă definitiv această afecţiune.

Acupunctura are la bază Medicina Tradiţională Chineză, veche de peste 2000 de ani, care priveşte omul din alt punct de vedere decât medicina modernă, tratând cu succes migrenele. Migrena este considerată în acupunctură un dezechilibru energetic al anumitor meridiane şi organe (ficat, vezică biliară, splină, stomac şi altele, în funcţie de caz), şi prin armonizarea acestora se reinstaurează echilibrul. Este importantă şi corectarea stilului de viaţă, pacientul este învăţat să evite factorii declanşatori şi agravanţi ai migrenei, pe cât posibil.

Există multe studii moderne de calitate care arată eficienţa acupuncturii în tratamentul migrenei şi stabilesc o legătură între medicina tradiţională şi cea modernă.

Un studiu publicat în JAMA Internal Medicine (Zhao, 2017, „Efectul pe termen lung al acupuncturii pentru profilaxia migrenei: un studiu clinic randomizat”) a implicat 249 de pacienţi cu migrenă, timp de 24 de săptămâni (6 luni). Lotul a fost împărţit în 3 grupuri: un grup a primit tratament real prin acupunctură, un alt grup a primit tratament în puncte false de acupunctură iar pacienţii din grupul al 3-lea au fost anunţaţi că sunt pe lista de aşteptare pentru a primi tratament prin acupunctură. Cercetătorii au descoperit că grupul care primit tratament real prin acupunctură a avut rezultatele cele mai bune şi persistente în profilaxia şi tratamentul migrenei (scăderea numărului migrenelor, a intensităţii durerii şi a duratei crizei migrenoase).

Conform British Acupuncture Council acupunctura este utilă în tratamentul migrenei prin mai multe mecanisme:

„-asigurarea ameliorării durerii – prin stimularea nervilor localizaţi în muşchi şi alte ţesuturi, acupunctura duce la eliberarea de endorfine şi de alţi factori neuroumorali şi schimbă procesarea durerii în creier şi măduva spinării (Zhao 2008, Zijlstra 2003, Pomeranz 1987)

-reducerea inflamaţiei – promovând eliberarea de factori vasculari şi imunomodulatori (Kim 2008, Kavoussi 2007, Zijlstra 2003)

-reducerea gradului de răspândire a depresiei corticale (o undă electrică în creier asociată migrenei) şi a nivelelor plasmatice de peptidă înrudită genetic cu calcitonina şi substanţă P (ambele implicate în patofiziologia migrenei) (Shi 2010)

-modularea fluxului sanguin extracranian şi intracranian (Park 2009)

-afectarea nivelelor de serotonină (5-hidroxitriptamină) în creier (Zhong 2007). (Serotonina poate fi legată de iniţierea migrenei; Agoniştii 5-HT (triptani) sunt folosiţi împotriva atacurilor acute)”

Acupunctura este eficientă în prevenirea şi tratarea crizelor de migrenă, ca unic tratament sau în asociere cu alte terapii, în funcţie de caz.

Ventuzele ca tratament în acupunctură

dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Aplicarea de ventuze este o parte a acupuncturii, dar poate fi asociată şi cu masajul sau folosită ca unică terapie.

Terapia cu ventuze are origini străvechi atât în China (de cel puţin 2200 de ani), cât şi în Egipt, Grecia (însemnări de 3500 de ani), Turcia, Europa (în Londra sec.18 era folosită de către chirurgi şi popor). Există scrieri ce atestă folosirea ventuzelor atât pentru afecţiuni acute cât şi cronice (contracturi musculare, răceală, dureri reumatismale, afecţiuni ale organelor interne, stagnarea limfei şi a sângelui).

În vechime ventuzele se foloseau şi pe muşcături de şarpe şi plagi infectate pentru drenarea veninului, respectiv a sângelui şi puroiului. În ziua de azi aceste situaţii sunt rezolvate de chirurgie şi medicina de urgenţă.

Beneficiile aplicării de ventuze:

-relaxează, scade contractura musculară

-scade durerea

-stimulează circulaţia sângelui, limfei

-stimuleză punctele de acupunctură pe care sunt aplicate ventuzele, crescând efectul aplicării de ace

-crează o mică inflamaţie locală superficială, ceea ce grăbeşte vindecarea prin creşterea aportului de sânge ce poartă oxigen, celule şi substanţe antiinflamatorii şi de reparare a ţesuturilor

-îmbunătăţeşte aspectul pielii prin creşterea circulaţiei locale

-tratează multiple afecţiuni acute şi cronice (sindromul de tunel carpian, afecţiuni reumatismale, respiratorii, digestive, post-traumatice şi altele)

Ventuzele pot fi confecţionate din diverse materiale: sticlă, bambus (folosite tradiţional la chinezi, mai rar în perioada modernă), cauciuc. Se crează un vid în interiorul ventuzei (prin diferite procedee) şi aceasta se aplică rapid pe piele, vidul din interior făcând ventuza să se lipească.

În acupunctură ventuzele se pot aplica peste un ac deja introdus în piele, sau în alte zone ale corpului. Se pot folosi una sau mai multe ventuze.

În cazurile în care staza sângelui este foarte mare se poate face şi sângerare sub ventuză.

Dacă o suprafaţă mai mare a corpului necesită aplicare de ventuze, se poate prefera masajul cu ventuza în anumite situaţii, prin aplicarea de ulei de masaj sau cremă şi deplasarea ventuzei de-a lungul zonei respective.

Ventuzele se menţin pe corp un timp variabil, între câteva minute şi aproximativ 20 de minute, după caz.

Sub ventuză poate apărea o înroşire a pielii până la echimoză (vânătaie) care e cu atât mai intens colorată cu cât stagnarea sângelui este mai mare local. Aplicarea de ventuze nu doare, nici urmele temporare ale acestora, care dispar complet în câteva zile, maxim 2 săptămâni. Această procedură se face cu acordul pacientului.

Nu se recomandă aplicarea de ventuze:

-la femeile însărcinate nicăieri pe abdomen sau în zona inferioară a spatelui în lunile mari de sarcină

-pe leziunile deschise ale pielii (răni deschise, arsuri etc.)

-la pacienţii cu tratament anticoagulant (la aceştia nu se face sângerare)

Multiple studii au evidenţiat eficienţa terapiei cu ventuze.

Un studiu efectuat pe pacienţi cu sindrom de tunel carpian trataţi cu ventuze („Cupping Therapy Alleviates Carpal Tunnel Syndrome Pain”, 2009) a arătat o descreştere semnificativă a durerii dată de sindromul de tunel carpian şi a altor simptome.

O meta-analiză („An Updated Revew of the Efficacy of Cupping Therapy”, Huijuan Cao, 2012) întreprinsă pe 135 de studii clinice randomizate între 1992-2010 a arătat eficienţa terapiei cu ventuze pentru tratamentul pacienţilor cu herpes zoster, paralizie facială, acnee şi spondiloză cervicală.

Aplicarea de ventuze este o procedură simplă şi eficientă, utilă ca parte a acupuncturii în tratamentul a numeroase afecţiuni.

 

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Acupunctura ca tratament în varicocel

dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, acupunctură

 

Varicocelul este o afecţiune caracterizată prin dilatarea anormală de tip varicos a venelor cordonului spermatic (cu alte cuvinte înseamnă varice ale venelor testiculare).

Varicocelul poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de cauza ce duce la apariţia sa: primar sau secundar.

Varicocelul primar apare la aproximativ 20% dintre barbaţi şi la 40% dintre bărbaţii infertili. 98% dintre varicocele apar pe partea stângă din cauza anumitor predispoziţii anatomice, dar există şi varicocel pe partea dreaptă sau bilateral. Cel mai adesea este diagnosticat între 15 şi 30 de ani, rar peste 40 de ani.

Dilatarea venoasă este de tip varice, cauzele putând fi genetice, ortostatism prelungit, efort abdominal prelungit (ridicarea de greutăţi, tuse cronică), presiune exercitată de intestinul gros asupra venelor, anumite defecte anatomice.

Varicocelul secundar apare ca urmare a compresiei abdominale a venelor testiculare şi este un semnal de alarmă pentru detectarea unei formaţiuni abdominale patologice.

Refluxul de sânge anormal către testicul alterează în timp funcţiile acestuia prin creşterea presiunii, scăderea oxigenării, acumularea de metaboliţi toxici, creşterea temperaturii scrotale. Testiculul se poate atrofia, pot fi afectate producerea spermei şi nivelul de testosteron ceea ce poate duce la afectarea vieţii sexuale şi a fertilităţii.

Varicocelul se poate dezvolta fără simptome sau pot apărea: durere, senzaţia de greutate sau tracţiune în scrot, afectarea prostatei, tulburări urinare, testicul atrofiat (micşorat). La palpare varicocelul este moale, mobil, descris tipic ca un „ghem de râme” sub pielea scrotului. Unele cazuri de varicocel nu pot fi detectate prin palpare.

Varicocelul se poate corecta uşor chirurgical, spitalizarea este minimă, reluarea vieţii sexuale se poate face destul de rapid, iar fertilitatea creşte după aproximativ 3 luni.

Acupunctura este utilă în tratamentul varicocelului şi complicaţiilor acestuia.

Conform unui studiu clinic randomizat (Andrologia 2016, Kucuk „Randomised clinical trial of comparing effects of acupuncture and varicocelectomy on sperm parameters in infertile varicocele patients”) tratamentul prin acupunctură la pacienţi cu infertilitate primară având varicocel şi anormalităţi seminale este eficient şi are efecte comparabile cu varicocelectomia (intervenţia chirurgicală). Studiul a evidenţiat creşterea semnificativă a motilităţii spermatozoizilor, concentraţiei spermei şi a ratei sarcinilor atât prin acupunctură cât şi prin tratamentul chirurgical, concentraţia spermei fiind mai crescută la cei trataţi prin acupunctură.

Numeroase studii au pus în evidenţă faptul că acupunctura îmbunătăţeşte calitatea spermei, creşte numărul şi motilitatea spermatozoizilor şi are un efect benefic asupra disfuncţiei erectile de origine psihică.

British Acupuncture Council (www.acupuncture.org.uk) susţine următoarele mecanisme de acţiune ale acupuncturii în tratarea infertilităţii masculine:

„-scăderea temperaturii scrotale (Siterman 2009)

-creşterea microcirculaţiei locale, creşterea diametrului şi vitezei fluxului sanguin în arteriolele periferice (Komori 2009)

-reducerea inflamaţiei, promovând eliberarea de factori vasculari şi imunomodulatori (Zijlstra 2003)

-îmbunătăţirea maturării spermei în epididim, creşterea nivelelor de testosteron şi reducerea peroxidării lipidice a spermei (Crimmel 2001)”

Studiile făcute până acum precum şi rezultatele clinice arată eficienţa acupuncturii în tratamentul varicocelului, ca unic tratament sau ca terapie asociată.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Acupunctura ca tratament în suferinţa cervicală

 

Dr. Vasilescu Ioana, medic medicină generală, competenţa acupunctură

 

Suferinţa cervicală este larg răspândită în populaţie, mai ales la adulţii de vârstă medie şi la cei în vârstă.

Cauzele acestei suferinţe pot fi variate: spondiloza cervicală, traumatisme, inflamaţii produse de factori de mediu (frig, vânt, umezeală), dureri iradiate din alte zone ale corpului şi altele.

Suferinţa cervicală poate cuprinde dureri, amorţeli, furnicături la nivel de gât, umăr, braţ, uneori cu iradiere până la nivelul degetelor, dureri de cap, ameţeală (vertij) precum şi alte manifestări.

Alături de tratamentele specifice din medicina clasică, acupunctura este foarte utilă în multe cazuri prin scăderea inflamaţiei locale şi generale, scăderea durerii, creşterea mobilităţii.

Un studiu făcut de cercetători de la Spitalul Hubei Hongan de Medicină Tradiţională Chineză pe un lot de 200 de pacienţi cu sindrom cervical trataţi prin acupunctură cu moxibustie a avut o rată de eficienţă totală de 97% şi o rată de recuperare totală de 64% (Li HX&Yhao L.”Efficacy observation on treating 200 cases of cervical syndrome with acupuncture and moxibustion. Clinical Journal of Chinese Medicine.”,2013). Sindromul cervical este produs prin iritarea nervilor cervicali prin diferite mecanisme, iar acupunctura scade această inflamaţie.

Spondiloza cervicală este o cauză principală a suferinţei cervicale. Spondiloza cervicală este o osteoartrită (inflamaţie a oaselor şi articulaţiilor) din zona gâtului. În timp apare o degenerare a oaselor şi articulaţiilor din cauza traumatismelor repetate, poziţiei incorecte etc. Oasele şi articulaţiile afectate pot comprima nervii şi măduva spinării, apărând simptome neplăcute: durere de gât şi umeri, amorţeală, ameţeală, rigiditatea gâtului, slăbiciune musculară şi altele.

He şi colaboratorii (“Treatment observation on the usage of electrical acupuncture and Tiaoci technique to treat CSR. Jilin Chinese Traditional Medicine.”(2008) şi Shao şi colaboratorii (“Treatment observation on the usage of electrical acupuncture on Jiaji acupoints to treat CSR. China TCM Orthopedics Magazine”, 2004) au pus în evidenţă eficienţa acupuncturii cu moxibustie în tratamentul spondilozei cervicale. Acupunctura ca unică terapie a avut o rată de eficienţă de 83,33%, iar adăugând moxibustie rata totală a eficienţei a crescut la 96,67%. S-a constatat o reducere semnificativă a durerii şi amorţelii umerilor şi gâtului, precum şi o restaurare a forţei musculare.

Un alt studiu, Ye şi colaboratorii(“The Clinical Observation on Acupuncture Thermal Moxibustion Combined with Convention Acupuncture in Treatment of Acute Cervical Spondylotic Radiculopathy. Journal of Emergency in Traditional Chinese Medicine”, 2015) a arătat o rată de eficienţă de 92,05% pentru tratarea spondilozei cervicale prin acupunctură cu moxa şi de 81,48% pentru tratamentul doar prin acupunctură. Acest studiu a măsurat nivelurile sanguine ale TNF-alfa, IL1 beta şi IL 6 pentru pacienţi cu spondiloză cervicală. Cei care au primit tratament prin acupunctură au înregistrat o scădere semnificativă a nivelurilor sanguine ale acestor citokine, ceea ce arată biochimic scăderea inflamaţiei.

Chen şi colaboratorii (“Controlled Clinical Studies on Treating Neck Cervical Spondylosis with Combination of Point-to-point Auricular Acupuncture along the Skin and Body Acupuncture. Clinical Journal of Chinese Medicine”, 2014) demonstrează progrese clinice excelente pentru 70% dintre pacienţi şi semnificative pentru 26,67% folosind acupunctura corporală în combinaţie cu cea auriculară pentru tratamentul spondilozei cervicale.

În Medicina Tradiţională Chineză se consideră că oasele, nervii şi măduva spinării sunt susţinute energetic de energia rinichilor iar articulaţiile de energia ficatului, de aceea se consideră utilă echilibrarea energetică a acestor organe atunci când se constată modificări patologice ale structurilor nervoase, articulare şi osoase, ca în spondiloza cervicală de exemplu.

De multe ori suferinţa cervicală este dată de pătrunderea factorilor patogeni externi de tip vânt, frig, umezeală, ceea ce blochează anumite meridiane (conform Medicinii Tradiţionale Chineze) producând simptome neplăcute: durere, rigiditate a gâtului, febră, dureri de cap etc. Tratamentul prin acupunctură ameliorează chiar până la dispariţie aceste simptome.

În concluzie tratamentul prin acupunctură este foarte eficient în suferinţa cervicală de diverse tipuri, ca unic tratament sau asociat cu medicina clasică, în funcţie de caz.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

 

Acupunctura ca tratament în diabetul zaharat

Dr. Vasilescu Ioana, medic medicină generală, competenţa acupunctură

 

“Diabetul este un sindrom cuprinzând un grup heterogen de tulburări, care pot avea o etiologie diferită, dar care au în comun hiperglicemia, asociată cu tulburări lipidice şi proteice la fel de importante.” Conf. dr. C-tin Ionescu Târgovişte

Diabetul zaharat poate fi de mai multe tipuri, cele mai întâlnite fiind diabetul de tip I şi diabetul de tip II.

Diabetul de tip II este cel mai răspândit în populaţie, reprezentând aproximativ 85% din cazurile de diabet zaharat. El este caracterizat de insulino-rezistenţă şi insulino-deficienţă în proporţii variabile.

Complicaţiile diabetului zaharat de tip II apar pe fondul hiperglicemiei, ce afectează vasele de sânge mari şi mici ducând la îngustarea lumenului acestora. Afectarea vaselor mari creşte riscul de infarct miocardic şi accident vascular cerebral. Afectarea vaselor mici creşte riscul lezării oculare (retinopatia diabetică), renale (nefropatia diabetică), sexuale (tulburări de erecţie la bărbaţi şi de lubrifiere la femei, şi alte disuncţii sexuale la ambele sexe), neurologice (neuropatia diabetică).

În diabet obiectivul de bază pe termen lung este controlul nivelului glicemiei, împreună cu tratarea complicaţiilor bolii. În tratamentul diabetului zaharat de tip II se recomandă controlul dietei alimentare (alimente cu indice glicemic scăzut), exerciţii fizice (care ajută la reglarea greutăţii corporale şi cresc sensibilitatea la insulină), ceaiuri, medicaţie antidiabetică orală şi la nevoie insulină injectabil.

O serie de studii clinice şi experimentale pun în evidenţă eficienţa acupuncturii în tratamentul diabetului zaharat. Prin acupunctură se urmăreşte în diabet armonizarea celor 3 Focare (sau etaje ale corpului): superior-inima şi plămânii, mijlociu-ficatul şi splina, pacreasul, şi inferior-rinichii, precum şi corectarea complicaţiilor bolii sau a altor dezechilibre, după caz.

Un studiu recent (“Acupuncture Treatment of Diabetic Peripheral Neuropathy in an American Indian Community, Bailey şi colab., J. Acupunct. Meridian Stud. 2017) pe un lot de amerindieni cu diabet zaharat de tip II, cu neuropatie diabetică, pune în evidenţă o reducere semnificativă a simptomelor de durere, arsură, furnicături, amorţeală şi alodinie (durere la un stimul care nu ar trebui să o declanşeze).

O altă cercetare pe un lot de diabetici trataţi prin acupunctură şi moxibustie (Wang şi colab., Universitatea de Medicină Chineză Nanjing, “Observation on Clinical Effect of Acupuncture with Warm Acupuncture on Female T2DM Patients of Dual Deficiency of Yin and Yang Syndrome” 2014) arată scăderea nivelului de glucoză în sânge în mod susţinut, sensibilitate la insulină îmbunătăţită şi o refacere a funcţiilor celulelor beta pancreatice (producătoare de insulină).

Un alt studiu, He şi colab., (Systematic Review of Acupuncture in the Treatment of Diabetic Gastroparesis” 2015, Journal of Acupuncture and Moxibustion) demonstrează că acupunctura aduce beneficii superioare pacientului în comparaţie cu două tipuri de medicaţie farmaceutică pentru tratamentul gastroparezei diabetice. Concluzia acestui studiu este că acupunctura este superioară domperidonei şi cimetidinei pentru îmbunătăţirea apetitului alimentar, reducerea balonării, eructaţiilor, durerii abdominale superioare, a senzaţiei de greaţă şi a regurgitării.

Acupunctura este o terapie care împreună cu tratamentele convenţionale ajută la reglarea glicemiei şi la ameliorarea complicaţiilor diabetului.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Acupunctura ca tratament în afecţiunile umărului

dr. Vasilescu Ioana, medic medicină generală, competenţa acupunctură

 

Foarte mulţi pacienţi solicită tratament prin acupunctură pentru diverse probleme ale umărului: durere, contractură, limitarea mişcărilor etc.

La nivelul umărului se află structuri articulare, muşchi, tendoane, ligamente, burse, vase de sange, nervi, oase, care pot fi lezate.

Experienţa clinică şi studii efectuate de-a lungul timpului arată eficienţa acupuncturii în tratarea a numeroase afecţiuni ale umărului: artrită, bursită, tendinită, leziuni nervoase, traumatisme, boli autoimune, boli vasculare şi altele.

Cercetători germani de la Universitatea Ruhr Bochum (Chirurgie şi Cercetare Ortopedică) au făcut un studiu pe 424 de pacienţi. Lotul a fost împărţit în 3 grupuri (grupul 1 a primit tratament prin acupunctură, grupul 2 prin falsă acupunctură şi grupul 3 a primit tratament ortopedic convenţional).

La un control după 3 luni rata de recuperare a fost pentru grupul 1 de 65%, pentru grupul 2 de 24% şi pentru grupul 3 de 37%.

Concluzia studiului este că acupunctura este o alternativă eficientă la tratamentele ortopedice convenţionale pentru durerea de umăr. („German Randomized Acupuncture Trial for chronic shoulder pain (GRASP)”, Pain 2010, Molsberger şi colab)

Un alt studiu publicat în aug. 2016 în European Journal of Integrative Medicine („Acupuncture for shoulder pain after stroke: a randomized controlled clinical trial”, Lee şi colab.) a inclus 53 de participanţi cu sechele post accident vascular cerebral la nivelul umărului.

În acest studiu se analizează şi mecanismele analgezice ale acupuncturii prin eliberarea de endorfine, acetilcolină, noradrenalină, 5-hidroxitriptofan din sistemul nervos central şi eliberarea de adenozină local.

Concluzia cercetării este că acupunctura este eficientă în reducerea durerii umărului după accident vascular cerebral.

Un studiu din Imperial Journal of Interdisciplinary Research 2016 („Acupuncture Treatment for Shoulder Bursitis”) a arătat eficienţa acupuncturii în tratarea bursitei umărului şi faptul că prin acupunctură apare o reducere a durerii şi o refacere a funcţiilor umărului.

Acupunctura scade durerea, inflamaţia, creste mobilitatea la nivelul umărului, echilibrează sistemul imunitar, calmează mintea, dând pacientului o stare de bine fizic şi psihic, poate fi folosită împreună cu medicina convenţională sau uneori ca unic tratament.

 

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro

Acupunctura ca tratament în sindromul de tunel carpian

Articol scris de dr. Vasilescu Ioana, medicină generală, competenţa acupunctură

 

Tunelul carpian este un spaţiu de la nivelul articulaţiei pumnului, pe faţa palmară a acesteia. Prin acest spaţiu trec nervul median şi tendoanele muşchilor mâinii. Sindromul de tunel carpian apare prin comprimarea nervului median în interiorul tunelului carpian. Compresia poate apărea prin diverse mecanisme: inflamaţie, acumulare de lichid, fracturi şi altele.

Simptomele cu care se prezintă pacientul pot fi: dureri, furnicături, amorţeală la nivelul primelor 4 degete de la mână (deget mare, arătător, mijlociu şi inelar), la nivelul antebraţului, braţului, chiar umărului. Pot apărea şi senzaţii greşite de răceală sau de căldură, slăbiciune a mâinii, incapacitate de a apuca obiecte, scăpare a obiectelor din mână etc. Simptomele se agravează la flexia mâinii, la anumite mişcări, în anumite poziţii. Uneori simptomele apar şi noaptea şi pot trezi pacientul, se ameliorează uneori la scuturarea mâinii.

Sindromul de tunel carpian apare frecvent la persoanele ce fac multe mişcări repetitive cu mâinile (cu mouse-ul la cei ce lucrează mult la calculator, aplicarea de gene false-cosmeticienele, curăţarea legumelor-bucătari etc.).

Factorii favorizanţi includ predispoziţia genetică, obezitatea, fumatul, diabetul zaharat, poliartrita reumatoidă, sarcina, traumatismele, tumorile, bolile renale cronice, scleroza multiplă şi altele.

Tratamentul depinde de cauza ce a produs compresia nervului: scăderea inflamaţiei, edemului, oprirea hemoragiei, rezolvarea deformărilor osoase etc.

Sindromul de tunel carpian poate avea mai multe grade de severitate: uşor, moderat şi sever. În cazurile uşoare şi moderate se recomandă tratamentul conservator: repaus, evitarea mişcărilor şi poziţiilor agravante, chiar schimbarea locului de muncă dacă e posibil, antiinflamatoare, atele ce ţin articulaţia extinsă, fiziokinetoterapie, acupunctură. În cazurile severe (în urgenţe sau în cele la care toate celelalte terapii au eşuat) se recomandă intervenţia chirurgicală.

Numeroase studii au pus în evidenţă eficienţa acupuncturii în sindromul de tunel carpian, astfel:

„-acţionând asupra zonelor creierului cunoscute pentru reducerea sensibilităţii la durere şi stres, ca şi pentru promovarea relaxării şi dezactivarea creierului „analitic”, care este responsabil pentru anxietate şi îngrijorare (Hui 2010; Hui 2009);

-crescând eliberarea de adenozină, care are proprietăţi antinociceptive (Goldman 2010);

-reglând sistemul limbic al creierului, inclusiv hipotalamusul si amigdala (Napadow 2007 a);

-inducând plasticitate corticală benefică (condiţionând creierul să oprească procesarea impulsului nervos senzorial neadaptat de la degetele afectate, ceea ce duce la simptome ameliorate) (Napadow 2007 b)

Lundeberg T şi colab. „Este acupunctura placebo ceea ce se intenţionează a fi?” Medicina Complem. si Altern. bazata pe dovezi 2011″

(British Acupuncture Council)

-stimulând sistemul nervos şi eliberarea de neurotransmiţători (endorfine, encefaline) cu rol important în scăderea inflamaţiei, durerii, în instalarea unei stări de bine fizic şi psihic

-crescând circulaţia sanguină locală

Un studiu publicat în “Brain” Oxford academic (Napadow 2017, “Rewiring the primary somatosensory cortex in carpal tunnel syndrome with acupuncture”) a demonstrat eficienţa acupuncturii pe un lot de 80 de pacienţi cu sindrom de tunel carpian. Voluntarii au fost împărţiţi în 3 grupuri şi trataţi prin acupunctură astfel: primul grup la articulaţia mâinii afectate, al doilea grup la glezna opusă articulaţiei afectate, al treilea grup în false puncte (grup de control). Pacienţii au făcut 16 şedinţe de acupunctură pe durata a 8 săptămâni şi au fost evaluaţi la finalul tratamentului şi după 3 luni.

Toţi pacienţii au avut rezultate în urma tratamentelor primite, astfel: cele mai bune rezultate au avut cei trataţi la articulaţia mâinii afectate, mai puţin au reacţionat cei din grupul tratat la gleznă şi cel mai puţin cei din grupul de control. Imaginile de înaltă performanţă au arătat anumite modificări cerebrale în cazul pacienţilor din primele 2 grupuri trataţi prin acupunctură reală, cei din grupul tratat prin falsă acupunctură neprezentând aceste modificări. Se pare că aceste transformări cerebrale au legătură cu faptul că efectele obţinute la cei trataţi prin acupunctură reală sunt durabile (la controlul de 3 luni).

Acupunctura este un tratament eficient în sindromul de tunel carpian, minim invaziv, fără efecte secundare, cu efecte rapide şi spectaculoase în multe cazuri, de încercat pentru a evita progresia bolii şi chiar intervenţia chirurgicală pe cât posibil.

Pentru programări la acupunctură:

telefon 0726679586 dr. Ioana Vasilescu,

e-mail: 

contact@acupunctura-medic-vasilescu-ioana.ro